miercuri, 2 iulie 2014

Muma lui Ştefan cel Mare - de Dimitrie Bolintineanu



I
Pe o stâncă neagră, într-un vechi castel,
Unde cură-n poale un râu mititel,
Plânge şi suspină tânăra domniţă,
Dulce şi suavă ca o garofiţă;
Căci în bătălie soţul ei dorit
A plecat cu oastea şi n-a mai venit.
Ochii săi albaştri ard în lăcrimele
Cum lucesc în rouă două viorele;
Buclele-i de aur cad pe albu-i sân,
Rozele şi crinii pe faţă-i se-ngân.
Însă doamna soacră lângă ea veghează
Şi cu dulci cuvinte o îmbărbătează.


II
Un orologiu sună noaptea jumătate.
În castel în poartă oare cine bate?
- „Eu sunt, bună maică, fiul tău dorit;
Eu, şi de la oaste mă întorc rănit.

Soarta noastră fuse crudă astă dată:
Mica mea oştire fuge sfărămată.
Dar deschideţi poarta... Turcii mă-nconjor...
Vântul suflă rece... Rănile mă dor!“
Tânăra domniţă la fereastră sare.
- „Ce faci tu, copilă?“ zice doamna mare.
Apoi ea la poartă atunci a ieşit
Şi-n tăcerea nopţii astfel i-a vorbit:
- „Ce spui, tu, străine? Ştefan e departe;
Braţul său prin taberi mii de morţi împarte.
Eu sunt a sa mumă; el e fiul meu;
De eşti tu acela, nu-ţi sunt mumă eu!
Însă dacă cerul, vrând să-ngreuieze
Anii vieţii mele şi să mă-ntristeze,
Nobilul tău suflet astfel l-a schimbat;
Dacă tu eşti Ştefan cu adevărat,
Apoi tu aice fără biruinţă
Nu poţi ca să intri cu a mea voinţă.
Du-te la oştire! Pentru ţara mori!
Şi-ţi va fi mormântul coronat cu flori!“
III
Ştefan se întoarce şi din cornu-i sună;
Oastea lui zdrobită de prin văi adună.

Lupta iar începe... Duşmanii zdrobiţi
Cad ca nişte spice, de securi loviţi. 


Text: "Muma lui Ştefan cel Mare" de Dimitrie Bolintineanu 
Ilustratii de Silvia Mitrea, Ed. Gramar, Bucuresti

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu

Director WEB Mocka

Top-siteuri

TOP-SITEURI - Cele mai vizitate siteuri astazi